De 3 luni de zile de cand muncesc la Gretzia, cu gretzii am lasat-o destul de moale cu alcoolul si pot zice ca e mai bine, am slabit asa cum imi doream, fara sa trag de fiare sau sa alerg pe faleza, ajung mai devreme dimineata acasa, numai merg cu motorul cu extra speed si pun frana pe fatza dar, dar uneori merita sa imi aduc aminte.
P.S.De la apartamentul unde stau pana la munca mers pe jos fac cam 1 minut…dimineata vreau sa merg in 4 labe si sa fac vreo 2 ore.
Share on Facebook
De fapt stiam acest lucru si m-am convins in aceasta vara cand in Envy club seara de seara consumam destul de mult alcool .
La finalul verii cand m-am urcat pe cantar m-am speriat fiindca ajunsesem la 90-92 kilograme.
Fiind complexat de faptul ca mi-a crescut stomacul am incercat sa mananc mai putin (in special salate) dar degeba, ma indreptam catre o “parasuta” mobila si chiar nu vroiam sa cred ca alcoolul este de vina.
Multi mi-au zis sa beau straight (vodca, whisky cu gheata) fara sa combin cu soft drinks dar si dupa aceasta tot nimic.
Acum pe toamna in noul club de greci in care lucrez patronul este foarte serios si doreste din partea angajatilor sa fie pe aceeasi frecventa cu el iar eu fiind singurul “outsider” (restul angajatilor sunt greci 100 %) a trebuit sa o las moale de tot cu alcoolul si anume sa ma rezum doar la 2-3 pahare fiindca sub influenta alcoolului sunt destul de funny si uneori ma dezbrac in curul gol.
Dupa 1 saptamana am observat ca pierd din kilograme fara sa tin cura de slabire, fara alergari de nebun dimineata pe strada.
De la 90 kilograme am ajuns sa am acum 83 ceea ceea ce ma bucura foarte mult.
P.S. Decat sa beau ca un bou si sa ma fac ca un porc mai degraba fac un foc…de tabara, atunci cand simt nevoia.
Share on Facebook
- femeile au invadat pamantul,
- fake orgasm,
- alcool
si multe vorbe intelepte :
Citeste mai departe »
Share on Facebook
Primita pe mail :
“Buna Sorine,
Am dat cumva de site-ul tau si am aflat ca ai fost in Creta la cules de masline…un prieten ma piseaza ca pana luni sa-i dau raspunsul DA sau NU, daca merg in Creta la cules de masline.
Chestia e ca “doar a auzit” de la niste tipi care mergeau acolo,pe cand era la cules in Germania;aia nu au vrut sa vine cu el si mi-a zis sa ma hotarasc pana luni ca el pleaca oricum,chiar daca nu stie unde merge pe acolo ,asta e…
Poti sa-mi dai mai multe detalii te rog ?”
Domnule Costello Munteanu acest post a fost scris la gluma dar daca nici acum cand o spun nu iti dai seama inseamna ca esti cazut din copac iar in jurul tau de te uiti, vezi numai masline.
Cateva sfaturi utile pentru a ajunge un bun maslinar :
Citeste mai departe »
Share on Facebook
Deci sa explic cum sta treaba aici si care sunt diferentele intre barmanii locali (cretanii) si barmanii romani.Nu sunt in masura sa judec un barman fiindca nu e meseria care ma atrage iar cunostiintele mele despre acest job sunt destul de limitate dar am intilnit destui, am vazut destui pentru a-mi forma o parere despre acesta munca care e destul de complexa.
Dimineata am avut o discutie cu Calin pe aceasta tema si am ajuns la urmatoarele concluzii:
- daca esti barman atunci trebuie sa stii foarte bine ingredientele, masurile,
- sa stii cat mai multe cocktailuri,
- sa zambesti totdeauna,
- sa fii comunicativ, sociabil cu clienti,
- sa executi trickuri cu sticlele atunci cand iti permite momentul (turisti adora cand vad asa ceva),
- sa fii corect la masura,
- sa stii minimum de conversatie in alte limbi,
- sa iti organizezi bine barul pentru a stii unde sunt toate bauturile.
Si acum sa intru putin mai adinc in problema; in Envy sunt doua baruri in care in unul e Calin iar in celalalt e un cretan pe nume Dimitri.Toata noaptea atunci cand clientii intra in club prefera barul lui Calin decat privirea lui Dimitri si modul lui de servire.
Aici in Creta toti barmanii cretani is super plini de ei dar daca te duci intr-un club dupa 2-3 noaptea toti is pula de beti, nu ii mai intereseaza ce se intampla la bar iar daca ii ceri sa iti faca un Mojito Cocktail de multe ori vei avea surpriza ca in loc de frunze de menta sa ai parte de sirop de menta sau alte inventii pe loc.
Eu unul stiu ca daca as avea aceasta meserie cu siguranta as fi destul de plictisit fiindca nu prea sunt comunicativ si sociabil cu lumea dar ma uit de multe ori cand la un bar cand la celalalt in Envy si intradevar exista mari diferente.
Animalul asta de Calin in schimb cand intra turisti intradevar stie sa ii tina cum trebuie langa bar, stie cum sa ii faca sa glumeasca, stie sa ii faca sa se simta bine in preajma lui si doar prin faptul ca e foarte sociabil cu fiecare din ei, in schimb la barul celalalt, Dimitri, serveste bautura la client dupa care se intoarce cu spatele catre el (de multe ori se datoreaza faptului ca nu sta destul de bine cu limba engleza sau iq-ul personal nu il ajuta pentru a avea starni o mica conversatie cu clientul respectiv, uneori e de ajuns : hello, where are you from? )
Si pe langa aceste aspecte se vede rezultatul la final de program atunci cand predai banii la patron, patron care va aprecia cu siguranta pe ala care are mai multe bancnote de 100 sau 50 euro.
Tin minte acum 1 an am avut in bar un grec Vasili care era super funny ca persoana, doar atat, in bar era dezastru (a recunoscut tot timpul ca nu are nici o legatura cu barul) iar intr-o noapte un client a cerut un cocktail (nu-mi aduc aminte numele) si acest Vasili a luat cate putin din toate sticlele care le aveaa in preajma si a construit cel mai bizar cocktail cunoscut vreodata numai de el, dupa care acelasi client a venit iar la bar si inebunit i-a spus lui Vasili ca i-a placut mult cocktailul si mai doreste unul iar in acel moment Vasili s-a intors catre Calin si l-a intrebat : – Heyyy malaka, what the fuck I put in that cocktail because I don’t remember ?
In concluzie, nu este de ajuns sa invarti sticlele daca nu stii sa fii comunicativ cu clienti, nu este de ajuns sa cunosti toate ingredientiele daca nu stii sa fii placut pentru clientul respectiv.
Share on Facebook
L-am descoperit acum doua zile pe parintele Daniil Pravoslavnic si l-am rugat sa ma ajute intr-o problema rusinoasa ce poate fi rezolvata numai pe cai bisericesti:
Preaslavite parinte te rog ajuta-ma din suflet cu al tau har duhovnicesc.Cred ca Satana a pus stapanire pe al meu suflet datorita faptului ca acum cateva saptamani am preacurvit in mod deliberat cu o femeie.
De jumatate de an m-am dedicat in intregime bisericii ortodoxe cu tot sufletul pentru a ajunge in Raiul Cel De Vis dar acum cateva zile am cunoscut o femeie, o satana, care cu vrajile ei m-a sedus si cred ca mi-a turnat ceva licori in suc fiindca la ce m-a supus aceasta satana imi este rusine sa va destainui.
Am facut ceva cu gura la ea adica sa fiu mai explicit :
Ea m-a invitat acasa la ea cum ca ar trebuie sa ne rugam impreuna pentru o viata spirituala mai buna, pana in momentul cand dracii au pus stapanire pe mine.Eu in viata mea nu m-am apropiat de femei fiindca am fost cioban si mi-am iubit oile foarte mult iar timp pentru femei chiar nu aveam fiindca scadea productia de cas si branza asa ca eram rosu pana-n maduva oaselor cand am vazut-o pe femeie iesind goala din baie.
La un moment dat madularul se misca in directie opusa celei de dormit si in gand mi-au aparut oile dar instant precum cafeaua instant am realizat ca in fata mea e ea.
Cu miscari suave si delicate a rupt tot de pe mine, m-a legat de pat si m-a supus la niste orori rusinoase si pagane din partea ei.M-a luat de cap si fortat m-a impins catre muntele lu’ Venus si imi soptea cum ca “stalactitu,, sau “stalagmitu,, vrea sa fie atins de cre(s)tinul de mine.
Am cautat prin spalaturi puternice timp de vreo 20-30 de minute si nu am gasit nici un ‘’stalactit,, sau ‘’stalagmit,, si i-am zis ca minciuna e calea catre Iad dar ea icnea ceva acolo de nu am inteles nimic.
Acum ma simt rusinat, rusinat de ceea ce am facut cu gura, de baut beau printr-un pai infipt prin nas fiindca gura mi-a fost spurcata de trimisa lu’ Satana, mi-am schimbat dantura, dimineata cand ma trezesc ma clatesc cu clor in gura si am inceput sa am niste iritatii in cavitatea orala.
Ajuta-ma parinte cu ale tale invataturi si indruma-ma catre calea cea buna.
”Fie imparatia ta, precum in ceruri asa si pe pamant.Amin,,
Share on Facebook
De o saptamana se da cu var prin toata casa si s-a ajuns si in camera mea, cea plina de fum, plase de paianjen la colturi, mucuri de tigari, carpete pe pereti, afise cu femei goale pe sifonier.Problema e ca muncitorii m-au intrebat ce culoare doresc si in prima faza mi-a venit in cap culoarea roz (e gay, stiu) dar, dar…a sarit Al Capone ca nu, nu, ca eu mai fumez in camera si imi trebuie o culoare mai inchisa.
Urmatoarea culoare care mi-a venit in cap a fost negru dar Al Capone mi-a zis ca daca vopsesc cu negru noaptea imi trebuie si niste vata-n nas eventual pantofi de lac ca sa fiu in tema, sa fiu truuuuu.
Deci, prima oara am vrut sa fiu gay si nu a mers, a doua oara sa fiu emo si nici aici nu prea a mers combinatia.Mi s-a recomadat culoarea albastra ca cika e calm bla,bla dar sunt satul de cat albastru vad zilnic in fata ochilor.
Alte idei ce imi mai vin prin cap:
- Lila sau Vernil, pentru ca atunci cand vine careva la mine sa bea o cafea sau sa mai stam la cioace sa il doara ochii si imediat sa plece,
- Rosu, pentru ca atunci cand mai prind vre-o doamna, domnisoara, baba sa se dezbrace automat,
- Galben, ca sa fiu gelos .
Share on Facebook
pricop sorin: gugu mai facem o gluma pentru blog?
nicu bruma: nuuuu, nuuu .Nu ma baga si pe mine in ideiile tale coi.
pricop sorin: Coi dar il pun fara acordul tau ca nu te superi si plus, nu ai cum sa te opui.
nicu bruma: nuuu, nuuu, hrrrr.Animaluleeee nu.
nicu bruma: Nu ma enerva ca pornesc Sacred 2 si trimit 200 de calareti 300 de spadasini 500 de toporisti si 800 de lancieri pe tine.
pricop sorin: Nu ai cum faa, ca am mag si healer cu mine, buffe si dansuri plus Icarrus Bow + 25 si iti fac terci luptatorii tai impiedicati, mai naspa e cu calul ala al tau ca e iesit din tipare la cat de zanga e.
nicu bruma:
))))) gata coi, nu mai scriu ca ma pui pe blog.
pricop sorin: Uaaa cur, eu am lvl 85 si tu 30 deci observa diferenta.Eu numai cand intind arcul aia 300 spadasini ai tai isi fac sepuku de frica, cand dau drumul la sageata calaretii tai aia 200 is pe turbo undeva prin Targu Frumos iar cei 500 de toporisti isi fac buncare la full speed pe forward.Iar sageata in drumul ei catre parjoalele tale de luptatori neinfricati se va plictisi de viteza si vant degeaba si fara nici o victima iti va cadea in fatza ta, fatza care daca te vei uita in nadragi vei oberva mult maro degeaba.
nicu bruma:
)))))))))))))))))))))))))))))))) Sictir, ca dau drumu’ la ploaia de luptatori neinfricati.
De cateva saptamani incerc sa il conving pe Gugu ca Sacred 2 e destul de plictisitor si ca trebuie sa mute presul prin alte parti si incerc sa il conving cu Lineage dar de fiecare data cand aude parca a vazut-o pe Marcica goala (marcica fiind un personaj fictiv din timpul lu’ ceasca ce isi expunea tatzele in valuri pe “nisip” la Strand si arata mai bine din spate) .
Share on Facebook